Domeniu de aplicare
Caparol ProjektPutz este o tencuială structurabilă, pe bază de dispersii acrilice, cu o structură tip R -„zgâriată” sau tip K – „bob lângă bob”, recomandată pentru aplicări pe suprafețe exterioare. Ideală ca strat de finisare a sistemelor de termoizolație. Nu sunt recomandate suprafețele cu eflorescențe de sare, precum și suprafețele din material plastic sau lemn.
Proprietăți
permeabilă la vapori de apă
rezistentă la intemperii și la factorii de mediu
ecologică, cu miros plăcut
prelucrare ușoară
robustă
diluabilă cu apă
Ambalaj/Capacitate recipient – 25 kg
Culoare – Alb
Caparol ProjektPutz se poate nuanța în sistem computerizat ColorExpress. Pentru a evita eventualele greşeli de nuanţare, verificaţi exactitatea culorii înaintea aplicării produsului.
Cantități mici de tencuială se pot nuanța și manual cu max. 5% coloranți CaparolColor sau Amphi-Color. Disponibilă și ca produs gata nuanțat, în 10 nuanțe special selecționate: Amazonas, Aprikose, Cognac, Granat, Madeira, Mais, Mandarin, Marone, Muskat și Terra.
Grad de luciu – Mat
Depozitare
La rece, uscat și ferită de îngheț. Se protejează de lumina directă a soarelui.
Valabil 24 luni de la data fabricaţiei, în recipiente originale, închise etanş.
Date tehnice
Aderență la stratul suport: – ≤ 0,65 N/mm
Clasa de absorbție a apei: W2
Clasa de permeabilitate la vaporii de apă: V2
Suporturi recomandate:
Suprafețele trebuie să fie netede, curate, uscate, solide (fixe), portante și fără substanţe de separare. Respectați VOB, cap. C, DIN 18363, alineat 3.
Se îndepărtează suprafeţele fără capacitate portantă de lacuri, vopsele de dispersie sau tencuieli pe bază de răşini sintetice precum și vopselele minerale fără capacitate portantă. Straturile portante se curăță uscat sau umed. Mucegaiul, mușchii sau algele se înlătură cu jet de apă sub presiune, în conformitate cu dispozițiile legale. Suprafața se spală bine cu Capatox şi se lasă să se usuce. Suprafeţele murdare de fum industrial sau funingine se spală cu jet de apă sub presiune cu adaos de detergenți, în conformitate cu dispozițiile legale.
Pregătirea materialului:
Materialul din găleată se va amesteca obligatoriu înaintea aplicării, utilizând pentru aceasta un mixer de putere cu turație redusă (max.400 rot/min).
Pe aceeaşi suprafaţă se vor aplica numai materiale cu număr de şarjă/colorate identic, în caz contrar, materialele se vor amesteca bine între ele pentru a se evita obţinerea unor nuanţe diferite. Datorită utilizării materiilor prime naturale, respectiv a nisipului de marmură, este posibilă prezența uneori și a unor granule colorate în nuanțe de gri sau bej-maro în tencuială. Aceasta este o proprietate a tencuielii și nu reprezintă motiv de reclamație.
Mod de aplicare:
Tencuiala se aplică într-un strat uniform, la grosimea granulelor, cu fierul de glet inoxidabil. Stratul proaspăt aplicat se prelucrează cu o drişcă din plastic sau PU, în vederea obținerii structurii dorite: tencuiala tip K se structurează circular, iar tencuiala tip R se structurează orizontal, vertical sau circular. Unealta aleasă pentru structurare influenţează aspectul final al suprafeţei, aşadar se impune utilizarea aceleiași unelte pe aceeaşi suprafaţă.
În cazul aplicării prin pulverizarea, alegerea duzei se face în conformitate cu granulația tencuielii. Presiunea de lucru trebuie să fie de 0,3 – 0,4 MPa (3 – 4 bar). Se va acorda o atenție deosebită ca aplicarea prin pulverizare să se facă într-un strat uniform, evitându-se suprapunerile de material între etajele schelelor.
Pentru a obține o suprafață structurată uniform, suprafețele alăturate se vor structura de același aplicator. Pentru evitarea de suprapuneri vizibile (îmbinări între straturi), a dungilor inestetice pe suprafaţa finisată, este necesară prezenţa unui număr suficient de aplicatori pe schelă, care să aplice materialul „ud pe ud”, fără întrerupere, dintr-o singură trecere.
Instrucțiuni de aplicare
Înainte de aplicarea tencuielii decorative suprafața se amorsează cu Caparol Projektgrund, care se nuanțează într-o nuanță similară tencuielii decorative. Amorsa, respectiv stratul intermediar trebuie să fie bine uscat înaintea aplicării stratului de finisaj.
Sisteme de termoizolație:
Mase de armare minerale noi: Se amorsează cu Caparol Projektgrund.
Mase de armare noi fără ciment:
Se amorsează cu Caparol Projektgrund.
Tencuieli din grupele de mortare P II şi P III:
Pot fi finisate după păstrarea unui timp suficient de uscare, de regulă după 2 săptămâni, la cca. 20°C şi 65% umiditate relativă a aerului. În cazul unor condiţii meteorologice nefavorabile, cum e vântul sau ploaia, se va păstra un timp de uscare considerabil mai mare. Prin aplicarea suplimentară a unui strat de grund cu CapaGrund Universal scade riscul apariţiei eflorescenţelor de var, astfel că aceste tencuieli pot fi acoperite (finisate) după doar 7 zile de așteptare.
Tencuieli vechi:
Reparaţiile tencuielilor trebuie să fie bine întărite şi uscate. Pe tencuielile foarte poroase, absorbante, ușor nisipoase, se aplică un strat de grund cu OptiGrund E.L.F. și un strat intermediar cu Caparol Projektgrund. Pe tencuielile puternic nisipoase, făinoase, se aplică un strat de grund cu Dupagrund și un strat intermediar cu Caparol Projektgrund.
Beton:
Suprafețele de beton cu depozite de murdărie sau cu strat făinos se curăţa mecanic sau cu jet de apă sub presiune, în conformitate cu dispozițiile legale. Pe tencuielile foarte poroase, ușor nisipoase sau absorbante se aplică un strat de grund cu OptiGrund E.L.F. Pe suprafețele făinoase se aplică un strat de grund cu Dupa-grund. Ca strat intermediar se aplică Caparol Projektgrund.
Suprafețe cu vopsea pe bază de dispersie, portante, mate:
Suprafețele mate, ușor absorbante, se acoperă (finisează) fără o pregătire prealabilă. Straturile vechi murdare, cretoase, se curăță cu jet de apă sub presiune, în conformitate cu dispozițiile legale. În cazul altor tipuri de curățare (spălare, periere, pulverizare) se aplică un strat de grund cu Dupagrund. Ca strat intermediar se aplică Caparol Projektgrund.
Vopsele silicatice portante:
Se vopsesc cu produse Sylitol sau AmphiSilan.
Suprafețe crăpate de tencuială sau beton:
Se vopsesc cu Cap-elast.
Pentru obținerea clasei maxime de rezistență a culorii în timp – clasa A1 (conform BFS 26/2007), recomandăm aplicarea unei vopsitorii cu produsul Caparol Muresko SilaCryl colorat în nuanțe din paletarul Carbon-Edition A1.
Condiții de prelucrare
În timpul aplicării și în faza de uscare, inclusiv pe timpul nopții, temperatura stratului suport și a aerului nu poate scădea sub + 5°C sau depăși + 30°C. Nu se va lucra sub soare sau vânt puternic, ceață sau în condiţii de umiditate ridicată. Dacă este cazul, protejaţi faţada cu ajutorul prelatelor pentru schele.
Uscarea/Timp de uscare
La +20°C şi 65% umiditatea relativă a aerului, tencuiala este uscată la suprafaţă după 12 de ore iar după 24 de ore este rezistentă la ploaie. Este uscată în profunzime şi poate fi supusă unor solicitări după cca. 2-3 zile. Temperaturile mai scăzute şi umiditatea crescută a aerului prelungesc timpul de uscare. Tencuiala se usucă fizic prin evaporarea umidităţii. În sezonul rece sau în condiţii de umiditate ridicată, se va păstra un timp de uscare mai îndelungat.
Curățarea echipamentului
Se face imediat după utilizare, cu apă.
Caparol ProjektPutz se poate nuanta manual cu max. 5% coloranti CaparolColor sau AmphiColor. In cazul nuantarii manuale, este necesara amestecarea intregii cantitati de vopsea pentru a se evita diferentele de culoare.
Caparol ObjektPutz se poate nuanta in sistem computerizat ColorExpress. Pentru a evita eventualele greseli de nuantare, verificati exactitatea culorii inaintea aplicarii produsului.
Disponibila si ca produs gata nuantat, in 10 nuante special selectionate: Amazonas, Aprikose, Cognac, Granat, Madeira, Mais, Mandarin, Marone, Muskat si Terra.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.